Un biciclist a fost victima unui incident bizar în orașul Odobești. Astăzi, în jurul orei 17.20, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza orașului Odobești un bărbat ar fi căzut de pe bicicletă, pe partea carosabilă.
Bărbatul a fost preluat de către ambulanță și transportat la o unitate spitalicească, în vederea primirii îngrijirilor medicale necesare.
Din cercetările efectuate până în prezent rezultă că bărbatul, în vârstă de 53 de ani, din orașul Odobești, ar fi ieșit din parcarea unui supermarket, iar în momentul în care a trecut de pe trotuar pe partea carosabilă furca bicicletei s-ar fi rupt, acesta căzând astfel pe carosabil.