-Publicitate-

În Vrancea a fost confirmat un caz nou de infectare cu SARS-CoV-2.

Până astăzi, 24 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.183 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.047.199 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 126 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În județul Vrancea, în data de 24 iulie 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află 777 persoane în carantină la domiciliu, 2 persoane în izolare la domiciliu și 1 persoane în izolare instituționalizată, internate în Focșani. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 9979, iar al persoanelor decedate la 492. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 63827 de teste, fiind depistate 10696 de persoane pozitiv.

A fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.

Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:

ISU Vrancea a executat 9 misiuni cu 44 pompieri și 9 mijloace auto, astfel:  

– 1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și  suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul CJCCI Vrancea;

– 1 misiune cu 3 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;

– 1 misiune cu 5 pompieri pentru asigurarea transmiterii situațiilor numerice și nominale cu persoanele izolate/carantinate către instituțiile cu atribuții la nivelul județului.

– 1 misiune cu 2 pompieri și 1 AMOP pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția Spitalului Județean de Urgență “Sf. Pantelimon” Focșani – Secția Boli Infecțioase, în vederea efectuării pre-triajului persoanelor.

– 1 misiune cu 5 pompieri și 1 AMOP, 1 descarcerare și 1 ACI pentru montarea a două corturi necesare pentru desfășurarea campaniei de vaccinare anti COVID -19, în comuna Dumbrăveni – Piața Agroalimentară;

– 1 misiune cu 5 pompieri și 1 AMOP, 1 descarcerare și 1 ACI pentru înlocuirea unui cort necesar pentru desfășurarea campaniei de vaccinare anti COVID -19, în parcarea de la Carrefour.

– 3 misiuni cu 4 pompieri și 2 AMOP pentru verificarea a 3 operatori economici cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul Stării de Alertă.

IJJ Vrancea  a efectuat 38 misiuni cu 73 jandarmi, 16 mijloace auto, astfel:

– 5 acțiuni de control pentru verificarea respectării măsurilor stabilite în contextul infecției cu SARS-CoV-2; 

– 16 misiuni mixte (pol. mun. Focșani, pol. mun. Adjud, pol. oraşului Panciu, pol. orașului Mărășești, pol. orașului Odobeşti,  Secţia de Poliţie Goleşti, Secţia de Poliţie Năneşti, Secţia de Poliţie Vidra);

– 4 misiuni de asigurare a intervenției în zona de responsabilitate;

– 2 misiuni de menținere a ordinii publice pe traseele montane şi stațiunile turistice;

– 1 misiune pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional – decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;

– 2 misiuni de asigurare o.p. în zona Centrelor de vaccinare din mun. Adjud şi orașul Panciu;

– 4 misiuni de asigurare a ordinii interioare şi de verificare a respectării măsurilor de protecție în contextul infecției cu SARS-CoV-2 la instanțele de judecată;

– 1 misiune de asigurare o.p. şi de verificare a respectării măsurilor de protecţie în contextul infecției cu SARS-CoV-2, în localitatea Petreşti, pe timpul desfăşurării  activităţilor cultural-educative;

– 3 alte misiuni.

Alte structuri

DSP Vrancea a efectuat 19 misiuni cu 13 cadre medicale și 1 mijloc auto, astfel:

– 2  misiuni cu 1 cadre medicale  pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte  COVID;

– 2 misiuni cu 2  cadre medicale  pentru inregistrarea datelor privind persoanele testate COVID si izolarea persoanelor care au intrat in  contact direct cu persoane COVID pozitive;

– 3 misiuni cu 1 cadre medicale  pentru introducere coduri noi in baza de date;

– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru efectuarea anchetei epidemiologice;

– 2 misiuni cu 1 cadru medical  in vederea raportarii stocurilor de materiale;

– 2 misiuni cu 1 cadru medical  pentru recoltarea probelor biologice;

– 1 misiuni cu 3  cadre  medicale  pentru receptie si preluare  probe biologice;

– 2 misiuni cu 1 cadru medical pentru decontaminare si dezinfectie DSP VN ;

– 2 misiuni cu  1 cadru medical pentru eliberarea certificatelor digitale Covid – 19;

– 2 misiuni cu un automobil si 1 cadru medical  pentru transport vaccin la Centrele de Vaccinare.

Prefectul Gheorghiță Berbece face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte cu rigurozitate normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Având în vedere evoluția cazurilor de COVID-19 în județul Vrancea, se solicită cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații precum și evitarea deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală.

Rata de incidență zilnică cumulată pentru UAT – urile din județul Vrancea poate fi văzută aici

-Publicitate-

Adaugă anunț Gratuit


Florăria Focșani