Acasă Actualitate Un copil de patru ani a murit înecat, la Suraia

Un copil de patru ani a murit înecat, la Suraia

0
171

Un copil de 4 ani și 6 luni a murit, duminică după-amiază, la Suraia, într-un lac aflat în apropierea  locului unde dispăruse.

Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, alerta a fost dată la ora 16:25, prin apel la 112, după ce minorul a fost pierdut din vedere. Copilul se afla împreună cu mama sa, în vizită la o persoană din localitate.

La scurt timp după sesizare, au fost declanșate căutări la care au participat autoritățile și localnici. Minorul a fost găsit ulterior în apă, într-un lac din apropiere.

Un echipaj medical cu medic a ajuns rapid la fața locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea copilului.

„În urma examinării clinice, medicul echipajului a constatat prezența unor semne clare de moarte biologică, instalate anterior momentului descoperirii. Având în vedere prezența semnelor incompatibile cu viața, nu au mai fost inițiate manevre de resuscitare, fiind declarat decesul la fața locului. Din păcate timpul petrecut sub apă a făcut imposibilă orice manevră de salvare”, au transmis reprezentanții SAJ Vrancea.