Zilele acestea, de profunzime în conștiința națională, ne îndeamnă la reflexie și cugetare, la manifestări de recunoștință și respect față de cei care au luptat și s-au jertfit pentru libertatea și suveranitatea noastră. Însă cine ar fi gândit că ecoul evenimentelor din 1917 va avea impact asupra unui obiectiv mult așteptat, nu numai de vrânceni, dar de toți românii, și numai: Autostrada A7. Era de la sine înțeles că parte din acest obiectiv, străbătând Vrancea, va intersecta și locuri cu semnificație istorică. Conform hărților, un segment al autostrăzii, tronsonul cuprins între Buzău și Focșani, cu termen de dare în circulație finalul de an 2024, trece prin zona de vest a orașului Mărășești, prin fostul câmp de luptă din Primul război mondial. Mai exact, segmentul de autostradă va întretăia zona cunoscută sub numele de Pădurea Răzoare și Cota 100, locuri rămase în conștiința națională ca mărturii ale celor mai aprige lupte de pe frontul românesc. Documentele vremii descriu în detaliu bătăliile sângeroase care au avut loc pe acest aliniament, curajul și determinarea ostașilor români căpătând răsunet alături de lozinca, devenită celebră „Pe aici nu se trece”.
Inevitabil, liniile de fronturi din 1917 vor fi acoperite de viitoarea autostradă A7.
Cu timpul, ar fi și păcat ca aceste locuri să fie uitate, odată ce intră în malaxorul contemporaneității, preocuparea fluidizării traficului pe noul A7 înlăturând și ultimele ecouri pentru ceea ce putea fi considerat un paradox al istoriei. Autostrada, fără îndoială, este vitală nu numai pentru Moldova, fiind soluția ideală pentru descongestionarea unicului drum ce lega până acum această regiune de restul țării, renumitul drum al morții E85. Din acest punct de vedere, faptul că parte din A7 trece prin acel loc plin de istorie ar putea inspira sloganul „Acum se poate trece”, dacă ne gândim câte obstacole au stat până la demararea proiectului și începerea lucrărilor acestui edificiu atât de important. Ca vrânceni, nu putem disocia cele două evenimente: actul istoric al opririi armatei germane, cu riscul ca statul român să fie șters de pe hartă, prin lansarea lozincii „Pe aici nu se trece”, de construirea acestei autostrăzi. Cu toate că mausoleele, monumentele și statuile ridicate în memoria acelor eroi stau mărturie sacrificiului suprem adus pentru apărarea patriei, din păcate, în zonă nu există niciun panou informativ care să amintească trecătorilor de sacrificiul eroilor români de pe acele locuri, fără de care istoria s-ar fi scris cu totul altfel. Ambele momente au un numitor comun: sacrificii umane, pierderi de vieți. Fără îndoială, după 1917, niciun sacrificiu nu a fost în zadar: ostașilor români de atunci le datorăm existența noastră ca nație, ca neam. Pe de altă parte, proiectul construirii A7 vine tot ca o consecință dramatică, fapt ignorat prea mult timp de către autoritățile din vremea noastră. Până la urmă e bine și mai târziu decât deloc. De aceea, măcar pentru sacrificiile acelor oameni – și din 1917, și din vremurile noastre – s-ar cuveni ca din loc în loc să existe panouri informative, de genul: Cândva, unde „Pe aici nu se trece”, acum se trece!
