Spitalul Municipal Adjud are un nou manager, după ce medicul colonelul (r) Adrian Boicu a renunțat la funcție la o lună după ce a fost numit ca urmare a câștigării concursului organizat de Primăria Adjud. Acesta a cerut încetarea contractului de management prin acordul părților.
În aceste condiții, primarul Florin Nechifor a decis să o numească manager interimar pe Nicoleta Ivanciu, de profesie economist, care a fost până acum consilier în Cabinetul Primarului. Primăria urmează să organizeze un nou concurs.
Adrian Boicu nu a plecat din cadrul Spitalului Adjud și a acceptat să ocupe funcție de director medical.
”Domnul Boicu a solicitat încetarea contractului de management prin acordul părților, din motive personale și a acceptat funcția de director medical. Până la organizarea unui nou concurs de manager, am decis – respectând toate prevederile legale în vigoare – ca pentru o perioadă de doar 6 luni în această funcție să fie numită doamna Nicoleta Ivanciu, care a îndeplinit anterior funcția de consilier personal în Cabinetul Primarului.
Azi dimineață (vineri – n.r.) am fost împreună la spital și ne-am întâlnit cu o bună parte dintre cadrele medicale și auxiliare care au fost foarte încântate de decizia luată, personal considerând că este una dintre multele decizii înțelepte pe care le-am luat în perioada acestui mandat”, a declarat Florin Nechifor, primarul Adjudului.



