Încă un caz nou de COVID-19 a fost confirmat în județul Vrancea.
Până astăzi, 3 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.078.338de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.041.256 depacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate196cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În județul Vrancea, în data de 3 iunie 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află în carantină la domiciliu 256 persoane, 0 în izolare instituționalizată și 24 persoane în izolare la domiciliu.
În spitalele din Focșani și Adjud se află internați 30 de pacienți. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 9892, iar al persoanelor decedate la 482. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 59134 de teste, fiind depistate 10672 de persoane pozitiv.
A fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:
ISU Vrancea a executat 9 misiuni cu 36 pompieri și 5 mijloace auto, astfel:
– 1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul CJCCI Vrancea;
– 1 misiune cu 3 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 1 misiune cu 5 pompieri pentru asigurarea transmiterii situațiilor numerice și nominale cu persoanele izolate/carantinate către instituțiile cu atribuții la nivelul județului;
– 1 misiune cu 2 pompieri și 1 AMOP pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția Spitalului Județean de Urgență “Sf. Pantelimon” Focșani – Secția Boli Infecțioase, în vederea efectuării pre-triajului persoanelor;
– 3 misiuni cu 3 cadre IP și 2 mijloace auto pentru verificarea a 14 operatori economici cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul Stării de Alertă;
– 2 misiuni de patrulare în zonele aglomerate cu 3 pompieri și 2 mijloace auto.
IJJ Vrancea a efectuat 52 misiuni cu 96 jandarmi, 16 mijloace auto, astfel:
– 5 acțiuni de control pentru verificarea respectării măsurilor stabilite în contextul infecției cu SARS-CoV-2;
– 18 misiuni mixte (pol. mun. Focșani, pol. mun. Adjud, pol. oraşului Panciu, pol. oraşului Mărăşeşti, Secţia de Poliţie Goleşti, Secţia de Poliţie Vidra, Secţia de Poliţie Năneşti);
– 4 misiuni de asigurare a intervenției în zona de responsabilitate;
– 2 misiuni de menținere a ordinii publice pe traseele montane şi stațiunile turistice;
– 10 misiuni de asigurare o.p. şi de verificare a respectării măsurilor de protecţie în contextul infecției cu SARS-CoV-2 în zona instituţiilor de învăţământ;
– 1 misiune pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional – decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 2 misiuni de asigurare o.p. în zona Centrelor de vaccinare din mun. Adjud și orașul Panciu;
– 4 misiuni de asigurare a ordinii interioare şi de verificare a respectării măsurilor de protecție în contextul infecției cu SARS-CoV-2 la instanțele de judecată;
– 1 misiune de însoțire transport doze vaccin împotriva COVID-19;
– 5 alte misiuni.
Alte structuri
DSP Vrancea a efectuat 12 misiuni cu 13 cadre medicale și 1 mijloc auto, astfel:
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru înregistrarea datelor privind persoanele testate COVID și izolarea persoanelor care au intrat în contact direct cu persoane COVID pozitive;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru efectuarea anchetelor epidemiologice;
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru introducere coduri noi în baza de date;
– 2 misiuni cu 1 cadru medical în vederea raportării stocurilor de materiale;
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru recoltarea probelor biologice;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru recepție și preluare probe biologice;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru monitorizare și raportare focare;
– 1 misiune cu 1 cadru pentru decontaminare și dezinfecție DSP VN;
– 1 misiune cu 1 cadru medical și 1 mijloc auto pentru transport vaccin.
Prefectul Gheorghiță Berbece face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte cu rigurozitate normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Având în vedere evoluția cazurilor de COVID-19 în județul Vrancea, se solicită cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații precum și evitarea deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală.
Rata de incidență zilnică cumulată pentru UAT – urile din județul Vrancea poate fi văzută aici



