Un şofer care transporta lemn ilegal a lăsat camionul în mijlocul drumului şi a fugit de poliţie

0
21
dav

Un şofer care transporta ilegal peste 15 mc de lemn, a lăsat autoturismul în mijlocul drumului şi a fugit după ce a fost urmărit de poliţişti mai bine de un kilometru.

„La data de 11.10.2019, polițiștii din cadrul Serviciul de Ordine Publică au depistat pe DJ 205D (Nereju) un autoturism care transporta lemn rotund, din specia rășinoase.Polițiștii au urmărit autocamionul în cauză pe o distanță de circa 1 km, timp în care acesta a virat pe un drum comunal, conducătorul auto abandonând apoi autovehiculul pe partea carosabilă a drumului public, blocând circulația rutieră pe segmentul de drum respectiv și fugind într-o direcție necunoscută. După aproximativ 30 minute, a fost identificat conducătorul auto, acesta motivând că a fugit de la fața locului întrucât nu deținea documente pentru materialul lemnos transportat”, a informat IPJ Vrancea.

 În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice”, faptă prevăzută de art. 339, alin. 3 Cod penal, conducătorului auto fiindu-i suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice.

De asemenea, s-a procedat la sancționarea contravențională a bărbatului, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, dispunându-se totodată măsura complementară a confiscării fizice a cantității transportate fără aviz de însoţire, în volum de 15.984 mc. lemn rotund din specia molid, în conformitate cu prevederile art. 19, alin.1, lit. b) din Legea 171/2010.

În perioada 10 – 16 octombrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au desfăşurat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase. În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 13 infracţiuni, au fost aplicate 45 de sancţiuni,  în cuantum de 24.000 de lei şi au fost confiscați 62,76 mc material lemnos, în valoare de peste 11.300 de lei.