USR acuză AUR Vrancea că își minte electoratul, după votul dat în ședința Consiliului Județean de marți

0
150

Ședința Consiliului Județean Vrancea de marți a avut pe ordinea de zi mai multe proiecte care au provocat dezbateri, deoarece se refereau la lucrări realizate în regim de urgență la drumuri. După votul dat la aceste proiecte, USR Vrancea susține că AUR își minte electoratul, deoarece critică proiecte pe care ulterior le votează.

„În ședința Consiliului Județean de astăzi (ieri – n.r.), AUR a arătat din nou o discrepanță majoră între ceea ce spune și ceea ce face. La microfon adoptă un ton radical, însă la vot — adică la doar câteva minute după discurs — susține exact proiectele pe care le critică în declarații. Un dublu standard care îi păcălește pe cei care cred în ei!”, spun reprezentanții USR Vrancea într-o postare pe pagina de Facebook a organizației.

Din cele 35 de proiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței CJ, Ionel Carabă, consilier județean USR, s-a abținut la 4 proiecte, deoarece acestea presupuneau costuri foarte mari pentru lucrări care nu rezistă pe termen lung.

„Sunt exact tipurile de cheltuieli unde se investesc sume mari, dar nu în trăinicie. Iar județul rămâne cu lucrări fragile, refăcute iar și iar. Ce e și mai deranjant este că există un partid care se declară ‘salvatorul vrâncenilor’, când, de fapt, în schimbul unor funcții (AUR are un vicepreședinte CJ) mimează că se luptă cu ‘sistemul’ și înșală așteptările propriului electorat”, a declarat Ionel Carabă, președintele USR Vrancea.