USR: Ciolacu face economii din bursele sociale, pe spatele părinților care își cresc singuri copiii

0
129

Dacă tot nu a făcut economii prin reorganizarea aparatului bugetar sau prin tăierea privilegiilor specialilor, Guvernul Ciolacu s-a gândit să facă economii la buget pe seama familiilor monoparentale. Față de anul școlar 2023-2024, acestea nu vor mai primi bursă socială decât dacă au un venit mediu net lunar pe membru de familie mai mic de salariul minim net pe economie. Solicităm premierului Ciolacu și ministrului Ligia Deca să revină asupra deciziei și să nu „pedepsească” părinții care își cresc singuri copiii.

„Degeaba face Ministerul Familiei turneu pe bani publici prin țară, să le spună femeilor să nască mai mulți copii, când mamelor singure cu copii în școală le taie bursele școlare dacă au cumva «obrăznicia» să facă și ore suplimentare la muncă, să poată plăti facturile. Deși «România educată» a eșuat pentru 80.000 de copii, pierduți pe drum între clasa I și examenul de bacalaureat, Guvernul Ciolacu vrea să facă economii tot pe spatele copiilor, tăind 300 de lei lunar pentru aceștia, în caz că veniturile părintelui depășesc salariul minim. Familiile au nevoie de reducerea taxării în muncă pentru a compensa costurile asociate îngrijirii copiilor”, declară Oana Țoiu, deputată USR și membră a Comisiei de muncă din Camera Deputaților.

Decizia prin care vor rămâne fără bursă socială unii copii a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 677/15 iulie 2024. Potrivit Metodologiei-cadru de acordare a burselor, aprobată prin Ordinul 5518/2024 al ministrului Educației, Ligia Deca, în anul școlar 2024-2025 vor beneficia de bursă socială elevii „care provin din familii monoparentale, care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de un salariu minim net pe economie”. Condiționarea de veniturile părintelui nu a existat în anul școlar 2023-2024.

De reținut și diferența de tratament inexplicabilă pe care Guvernul PSD-PNL o instituie între acești elevi și cei cu un părinte decedat, în cazul cărora Ordinul 5518/2024 prevede în mod expres, la art. 10 alin. (1) lit. c, că li se acordă bursă socială „fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie”.

USR solicită ministrului Ligia Deca să nu acorde discriminatoriu burse sociale copiilor din familii monoparentale. Totodată, solicităm premierului Ciolacu să nu facă economii pe spatele părinților care, din diferite motive, își cresc singuri copiii.