USR îl susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale, a decis Comitetul Politic al partidului

0
107

Comitetul Politic al USR a decis susținerea lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale, la ședința care a avut loc joi. Hotărârea era una așteptată după ce încă de marți liderii partidului au anunțat că nu o vor mai sprijini pe Elena Lasconi, din cauza scorului foarte mic din sondajele efectuate până acum.

”Românii riscă să ajungă, în turul doi, să aleagă între doi candidați antieuropeni – George Simion și Victor Ponta.

Nu putem permite ca viitorul țării să fie lăsat pe mâna extremiștilor și a celor care vor să ne scoată din Europa. Orgoliile personale sau de partid nu sunt mai importante decât direcția României pe următoarele decenii.

Poate nu este cea mai populară decizie luată astăzi, dar este gestul matur pe care USR avea obligația să îl facă.

L-am susținut pe Nicușor Dan pentru că este singurul candidat proeuropean cu șanse reale să ajungă în turul al doilea”, a anunțat USR.

Pe de altă parte, Elena Lasconi a susținut până acum că va merge până la capăt cu candidatura și a adus acuze grave colegilor săi.