Acasă Politică USR solicită transparență pentru investiția de peste 4 milioane de lei propusă...

USR solicită transparență pentru investiția de peste 4 milioane de lei propusă pentru restaurarea Statuii Independenței din Focșani

0
94

În ședința Consiliului Local de joi, Alexandra Tătaru, consilier local USR, a atras atenția asupra faptului că, deși restaurarea monumentului este necesară și binevenită, documentația prezentată consilierilor nu explică suficient de clar cum a fost fundamentată valoarea estimată de 4.009.944 lei.

Nu contestăm importanța monumentului și nici necesitatea investiției. Considerăm însă că orice proiect de această amploare trebuie să fie însoțit de explicații clare privind lucrările propuse și costurile estimate.

Focșănenii au dreptul să știe:
✔️ ce lucrări concrete sunt prevăzute;
✔️ ce expertize justifică valoarea estimată;
✔️ dacă există lucrări de consolidare sau intervenții speciale;
✔️ cum au fost calculate costurile care stau la baza indicatorilor tehnico-economici.

Consilierul local USR Alexandra Tătaru a declarat în plen:

„Nu cer să oprim restaurarea monumentului. Cer doar ca fiecare milion estimat să fie explicat la fel de bine precum este justificată necesitatea restaurării. Respectăm istoria orașului restaurând monumentele sale, dar respectăm contribuabilii explicând fiecare leu pe care îl estimăm pentru această restaurare.”

USR susține investițiile în patrimoniul orașului, dar consideră că transparența și fundamentarea riguroasă a cheltuielilor publice trebuie să fie regula, nu excepția.