USR Vrancea cere urgentarea lucrărilor la sensul giratoriu de la intersecția străzii Brăilei cu E85, la intrarea în Focșani, unde se circulă cu dificultate. Pentru aceasta, a fost inițiată și o petiție, pentru ca acest demers să fie susținut de cât mai multe persoane.
”De peste doi ani de zile, intrarea în orașul Focșani, de la sensul giratoriu din intersecția Brăilei cu DN 2 – E85, a devenit un calvar pentru șoferii vrânceni și pentru cei care tranzitează orașul.
De peste opt luni „se tot lucrează”, timp în care, de fapt, s-a astupat o groapă și s-a marcat sensul giratoriu cu borduri.
Rezultatul? Aglomerație, nervi, timp și bani pierduți pentru cetățeni.
Dacă consideri și tu că merităm un oraș modernizat pe măsura așteptărilor unui cetățean european, semnează petiția USR Vrancea!”, se arată într-un comunicat de presă al USR Vrancea.
Petiția USR Vrancea poate fi semnată AICI



