USR Vrancea începe pregătirea pentru alegerile din 2024

0
130

Conducerea USR Vrancea vrea să pregătească din timp alegerile din anul 2024 și să își stabilească candidații încă de anul viitor, acolo unde se poate.

”Le-am comunicat colegilor că fiecare trebuie să se gândească foarte serios la anul 2024, iar anul viitor eu zic că va trebuit să avem deja clar cine își asumă candidaturile, pentru că nu putem face campanie cu câteva luni înainte. Eu mi-am propus să avem deja candidați nominalizați intern pentru câteva localități și colegi care să își asume aceste candidaturi”, a spus Liviu Mălureanu, președintele USR Vrancea.  

Acesta afirmat că organizația este mai bine pregătită de această dată pentru alegeri, după ”dușul rece” din 2020 și că sunt localități în care USR are șanse funcția de primar.

”Suntem mai bine pregătiți și avem câteva localități unde ne batem cu șanse reale la primărie. La Panciu, de exemplu, avem un grup de consilieri tineri, pregătiți. Este un oraș în care ne dorim să obținem funcția de primar. Mai avem și comune în care avem consilieri care își fac treaba”, a adăugat Liviu Mălureanu.