Procesul de vaccinare împotriva COVID – 19 pentru personalul medical din Vrancea va începe pe 4 ianuarie 2021, în spitale, a anunțat Instituția Prefectului Vrancea. Anunțul a venit în urma unei ședințe a Grupului de suport tehnic ”Operativ COVID – 19” care a avut loc marți și la care s-a analizat situația din județul nostru. Membrii grupului au constatat că rata de incidență zilnică a infectării cu coronavirus este în scădere. Astfel, în șapte localități rata este între 1,5 și 3 la mia de locuitori și într-o singură localitate rata este de peste 3 mia de locuitori.