Viceprimarul Adjudului a intrat in izolare după ce a participat la o ședință la care a fost prezent un medic infectat cu COVID – 19

0
72

Claudiu Cristea, viceprimarul Adjudului, a intrat în auto – izolare, după ce la începutul acestei săptămâni a participat la o ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Adjud la care a fost prezent și unul din medicii de la Spitalul Militar Focșani  depistați cu COVID – 19 câteva zile mai târziu. Este de așteptat ca situația să se agraveze întrucât până la aflarea informației toți membrii CLSU Adjud și-au desfășurat normal activitatea.

”Luni, 22 martie 2020, în calitate de membru al Comitetului Local pentru Situații de Urgență constituit la nivelul spitalului municipal,  Claudiu Cristea, viceprimarul municipiului Adjud, a participat la o ședință la care a fost prezent unul dintre cadrele medicale depistate după câteva zile după ședință ca fiind pozitiv pentru COVID-19.

Până în momentul aflării acestei informații, toți participanții la ședință au continuat programul de lucru normal, stabilind contacte atât cu colegii din instituții cât și cu membrii familiilor.

Din momentul în care a aflat că medicul participant la ședință, ce activează și în cadrul Spitalului Militar de Urgență ”Dr. Alexandru Popescu”, a fost evaluat ca fiind pozitiv la COVID-19, viceprimarul municipiului Adjud a luat decizia de a se izola voluntar la domiciliu și a întreprins toate demersurile necesare pentru testarea la COVID-19 măcar a persoanelor participante la ședință, dacă nu a întregului personal medical”, a anunțat Primăria Adjud.

Viceprimarul Claudiu Cristea acuză faptul că Direcția de Sănătatea Publică a refuzat testarea persoanelor care ar putea fi infectate cu coronavirus.

„Nu putem sta impasibili și nu putem ascunde gunoiul altora sub preșul nostru! Dacă am proceda astfel, nu ne-am respecta datoria față de cetățeni și am încălca prevederile proaspăt schimbatului art. 352 din Noul Cod Penal privind zădărnicirea combaterii bolilor infectocontagioase. Ori, tocmai acest articol este încălcat în acest moment de către autoritățile abilitate să lupte contra COVID-19, Direcția de Sănătate Publică Vrancea invocând faptul că nicio procedură a Ministerului Sănătății nu le permite testarea la COVID-19 a persoanelor asimptomatice”, a susținut viceprimarul municipiului Adjud, Claudiu Cristea, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Primăriei Adjud..