Viceprimarul PNL Ana – Maria Dimitriu spune că sunt soluții pentru criza apei calde în Focșani, dar acestea trebuie luate de comun de acord, deoarece primarul Focșaniului ar ține documentele ”sub cheie”. Primarul Cristi Misăilă a anunțat, duminică, întreruperea furnizării apei cale din cauza datoriilor acumulate de ENET la gaze.
”Cea mai rapidă soluție este discutarea cu reprezentanții ENET a situației. Intrarea acestei societăți în insolvență a venit cu costuri imense, pentru că au fost numiți administratori judiciar și financiar, plătiți cu 10.000 lei – 15.000 lei pe lună, care ar fi trebuit să vină cu soluții”, a spus viceprimarul Focșaniului.
Ana – Maria Dimitriu spune că vina pentru oprirea furnizării apei calde îi aparține primarului Cristi Misăilă.
”Marele finanțist care se bătea cu pumnii în piept a ajuns să ducă Focșaniul într-o gaură neagră, cu aproape tot ceea ce se întâmplă la nivel de municipiu. Cred că soluții există, dar ele trebuie găsite de comun acord, pentru că primarul este singurul care ține documentele sub cheie. Știți foarte că viceprimarii și Consiliul Local nu au acces la documentele acestea sensibile”, a arătat Ana – Maria Dimitriu.
Viceprimarul PNL a spus că în alte orașe, cum ar fi la Galați și Buzău, locuitorii au fost sprijiniți să își cumpere centrale de apartament, în timp ce la Focșani s-au cheltuit zece de milioane de euro pentru reabilitarea sistemului de termoficare fără rezultate vizibile.



