Victoria Gologanu a produs prima surpriză în Superliga Vrancei

0
210

Etapa a treia a Superligii Vrancei a consemnat și prima mare surpriză. Victoria Gologanu, echipă revenită în fotbalul județean după mai mulți ani, a reușit să se impună în deplasare, scor 2-1, în fața celor de la ACS Homocea. La pauză scorul a fost egal, 1-1, iar la reluare oaspeții au marcat golul victoriei. Derby-ul rundei s-a desfășurat la Ciorăști, acolo unde echipa locală a oferit o replică foarte bună ultimei campioane a județului Vrancea, CSL Victoria Gugești. Gugeștenii s-au impus cu 1-0, după reușita lui Edi Laluciu. CSM Adjud 1946 are în continuare punctaj maxim după ce a reușit să marcheze de 13 ori în deplasarea de la Bălești, fără a primi gol. FC Panciu a urcat pe locul doi al clasamentului după succesul cu 9-0 obținut în fața celor de la FC Caiata. CSC Dumbrăveni revine pe linia de plutire după începutul slab de campionat și obține o victorie clară, 4-0, la Tătăranu. Siretul Suraia a câștigat derbyul cu energia Vulturu, scor 3-2, iar Național 2012 Golești arată ca o echipă puternică, după 3-0 cu Trotușul Ruginești.