Duminică s-a disputat în sala LPS Focșani un alt meci în Campionatul National de volei de data aceasta la junioare, între CSS Focșani și ACS Bravol Brașov. Desfăsurat în aceleasi conditii speciale ca si meciul de sâmbătă de la senioare, meciul s-a încheiat cu victoria binemeritată a fetelor noastre cu 3-1 la seturi .
Echipa CSS Focșani a început meciul timid, fiind condusă cu 5-1 în primele minute, dar a reușit să recupereze rapid si apoi sa se desprindă, setul fiind câștigat cu 25-18. Al doilea set a fost echilibrat până la 12, pentru ca in final, după o prestație foarte bună a jucătoarelor noastre, scorul să se oprească la 25-19 pentru echipa din Focșani. Din păcate in setul al treilea, pe fondul oboselii acumulate de voleibalistele noastre care jucaseră si cu o zi înainte la senioare, setul a fost pierdut cu 20-25. In ultimul set insă fetele au revenit si au jucat spectaculos, reușind să-si depășească adversarele si să câstige cu 25-12.
Echipa formată din SIMA ALESSIA, ILINCA ȘTIRBU, CARA DENISA AREENA , CLAUDIA POPA, DAMASCHIN ANDRA, FLAVIA MARIA OBODARIU, BOBEICĂ RIANA-INGRID, VALERIA ROBU, MIRUNA PUȘCĂ, CĂTĂLINA CIUBOTARU; ALEXANDRA DIAC; ELENA FĂTU, antrenată de CĂTĂLIN ȘTIRBU și COSMIN POPA are ca obiectiv calificarea la turneul semifinal, motiv pentru care trebuie să încheie turneele în primele 3 echipe din grupă . Pănă acum fetele se află pe locul doi, cu 3 victorii din 3 meciuri.
Felicitări întregii echipe formate din sportive, antrenori și oameni care iubesc voleiul si sunt mereu aproape la nevoie
Text și foto Gabriela OBODARIU







