Acționarii Vrancart SA Adjud sunt convocați astăzi, 3 septembrie, de la ora 11:00, pentru a decide o reducere drastică a remunerației fixe nete lunare acordate membrilor Consiliului de Administrație.
Potrivit convocatorului publicat la Bursa de Valori București, propunerea prevede scăderea remunerației fiecărui membru al Consiliului de Administrație de la 12.000 de lei net pe lună la 100 de lei net pe lună. Noua valoare ar urma să se aplice din momentul adoptării hotărârii de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor.
Ședința este programată la sediul Vrancart din Adjud, strada Ecaterina Teodoroiu nr. 17.
Dacă astăzi nu este întrunit cvorumul necesar, a doua convocare este stabilită pentru vineri, 4 septembrie, tot la ora 11:00, în același loc și cu aceeași ordine de zi.
Vrancart urmează să publice hotărârea adoptată de acționari, document care va arăta dacă reducerea indemnizațiilor a fost aprobată.



