Acasă Actualitate Vrancea, pe ultimul loc în Sud-Est la PIB pe locuitor. Ce arată...

Vrancea, pe ultimul loc în Sud-Est la PIB pe locuitor. Ce arată un studiu despre reorganizarea administrativă

0
21

Vrancea este județul cu cel mai redus PIB pe locuitor din Regiunea Sud-Est, ajungând la numai 43% din media Uniunii Europene, potrivit unui studiu publicat joi de organizația Funky Citizens. Analiza arată diferențele economice dintre județele României, dependența administrațiilor locale de fondurile de la bugetul de stat și problemele care trebuie luate în calcul înaintea unei reorganizări administrativ-teritoriale.

Studiul „Reforma arhitecturii administrative a României” analizează situația celor 3.181 de comune, orașe și municipii, folosind date publice din perioada 2016–2025.

Vrancea, la 43% din media europeană

Datele economice definitive pentru 2023 arată că Regiunea Sud-Est avea un PIB pe locuitor reprezentând 57% din media Uniunii Europene. Diferențele dintre județe sunt însă importante. Constanța ajungea la 79%, în timp ce Vrancea se situa la numai 43%, fiind pe ultimul loc în regiune.

Diferențele se reflectă și în salarii. Potrivit estimărilor pentru 2025 prezentate în studiu, salariul mediu net era de 3.935 de lei în Vrancea, față de 7.368 de lei în București.

Vrancea este menționată și printre județele în care statul are un rol economic important, atât ca angajator, cât și prin finanțarea administrațiilor locale. În această categorie se află și Vaslui, Botoșani, Giurgiu, Teleorman, Suceava și Olt.

O altă problemă identificată este organizarea regională a instituțiilor publice. Deși Vrancea aparține Regiunii Sud-Est, serviciile regionale ale statului sunt organizate după hărți diferite. Județul depinde de șase orașe-sediu distincte pentru diverse structuri administrative.

Aproape o treime dintre administrațiile locale nu își pot plăti salariile din venituri proprii

La nivel național, studiul arată că 30,9% dintre unitățile administrativ-teritoriale nu reușeau, în 2025, să acopere nici cheltuielile salariale din veniturile proprii.

Numai 462 de administrații locale, reprezentând mai puțin de 15% din total, își puteau plăti atât salariile, cât și cheltuielile curente de funcționare fără transferuri de la bugetul de stat.

Analiza evidențiază și declinul demografic. Între 2016 și 2025, populația după domiciliu a scăzut în 2.490 dintre cele 3.181 de localități analizate.

În prezent, 613 unități administrativ-teritoriale au mai puțini locuitori decât pragurile prevăzute de lege pentru înființarea unor localități de rangul respectiv. Este vorba despre 441 de comune, 120 de orașe și 52 de municipii.

Aceste cifre nu înseamnă însă că localitățile respective trebuie desființate. Pragurile demografice se aplică la înființarea unor unități administrativ-teritoriale și nu determină automat pierderea statutului celor existente.

Reorganizarea administrativă nu trebuie să însemne doar reducerea numărului de primării

Funky Citizens consideră că o eventuală reformă trebuie să urmărească îmbunătățirea serviciilor publice și creșterea capacității administrațiilor locale de a realiza investiții, nu doar reducerea cheltuielilor.

„Nu apărăm harta din 1968, dar nici o reformă făcută într-un tabel, cu un prag trasat cu rigla. Datele arată că întrebarea nu este doar câți oameni are o comună, ci dacă există o administrație în stare să aducă școala, medicul și proiectele până la ultimul sat. O reorganizare fără investiții este o tăiere temporară de costuri cu alt nume”, a declarat Elena Calistru, președintele Funky Citizens.

Organizația atrage atenția că reducerea numărului de comune nu rezolvă automat problemele financiare sau administrative. De exemplu, 42% dintre comunele cu 1.000–3.000 de locuitori îndeplinesc toate cele cinci criterii de capacitate administrativă folosite în studiu.

Trei scenarii de reorganizare, pregătite pentru perioada următoare

Funky Citizens urmează să prezinte trei scenarii de reorganizare administrativ-teritorială. Acestea vor lua în calcul evoluția demografică, dezvoltarea economică și organizarea regională.

Studiul subliniază și importanța viitorului buget european pentru perioada 2028–2034. Potrivit propunerii Comisiei Europene, României i-ar reveni 60,2 miliarde de euro, fonduri care ar urma să fie gestionate printr-un plan național și regional.

Organizația intenționează să organizeze și consultări în aproximativ 30 de localități, pentru a afla opiniile locuitorilor asupra eventualelor schimbări administrative.