Acasă Actualitate Vremea se strică în weekend: ploi torențiale, vijelii și grindină

Vremea se strică în weekend: ploi torențiale, vijelii și grindină

0
120

Vremea se va schimba în weekend și în estul țării, inclusiv în Vrancea. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă de vineri, 11 septembrie, ora 12:00, până duminică, 13 septembrie, ora 22:00.

În seara zilei de vineri și în noaptea de vineri spre sâmbătă, instabilitatea atmosferică va afecta în special vestul, nordul și centrul țării. Sâmbătă și duminică, fenomenele se vor manifesta în sud, est și centru.

Meteorologii anunță averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii cu viteze de 50–60 km/h și, izolat, grindină de mici dimensiuni, de 1–2 centimetri.

În intervale scurte, de una până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15–25 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 30–40 l/mp.

Pe parcursul zilei de vineri, în Banat, Crișana, la munte și izolat în restul țării, vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 40–50 km/h.

ANM precizează că informarea poate fi actualizată în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice.