Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea nu a hotărât ca în Focșani cursurile din unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem online deoarece nici directorii și nici părinții nu au cerut acest lucru. Reprezentanții Primăriei Focșani au cerut să se ia în considerare trecerea în online, după ce furnizarea agentului termic a fost oprită în municipiu. 21 de unități sunt afectate de frig, iar 13 dintre ele au cerut reducerea programului. De asemenea, a fost oprită activitatea celor trei internate din Focșani.
La IȘJ Vrancea au avut loc, vineri, două întâlniri pe această temă, una cu reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor și alta cu directorii unităților de învățământ și reprezentanții Primăriei Focșani.
”Nicio o școală nu a făcut vreo solicitare pentru a trece în online. Dacă ar fi făcut-o, domnii directori cu siguranță ar fi susținut acest punct de vedere în Consiliul de Administrație și ne-ar fi informat. Dar, dacă nicio clasă, nicio școală nu a solicitat până acum să treacă în online, ar fi un abuz din partea inspectoratului școlar general să decidă trecerea în online a tuturor elevilor din Focșani. Este vorba despre în jur de 11.000 de elevi”, a declarat Livia Marcu, inspector școlar general.
Aceasta a mai anunțat că în luna decembrie nu vor mai avea loc simulări ale examenelor naționale, deoarece nu există condiții adecvate de pregătire din cauza temperaturilor scăzute, nici în unitățile de învățământ și nici în locuințele racordate la sistemul centralizat de încălzire.