Sancțiuni pentru cei ce nu respectă măsurile sanitare impuse de autorități

0
46

Sub autoritatea Instituţiei Prefectului, pentru prevenirea şi combaterea îmbolnăvirii cu virusul COVID-19, poliţiştii judeţului Vrancea au acţionat în sistem integrat, împreună cu jandarmi, pompieri, poliţişti locali, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Venterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea.

În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19, la activităţile de verificare participând aproximativ 280 de forţe de ordine.

Astfel, au fost verificate 80 de societăți comerciale şi peste 150 de locaţii,  precum şi 63 de mijloace de transport, fiind legitimate aproximativ 910 persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 2500 de lei. Dintre acestea, 179 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.