137 de sancțiuni pentru cei care au ignorat măsurile sanitare

0
58

Duminică au continuat acţiunile pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. La aceste activităţi, care s-au desfăşurat sub autoritatea prefectului, au participat poliţişti, jandarmi, poliţişti locali, precum şi reprezentanţi I.S.U., D.S.P., D.S.V.S.A. şi I.T.M.

Pentru verificarea respectării normelor de protecţie sanitară, poliţiştii vrânceni au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov 19. La activităţi au au participat peste 230 de efective, care au verificat 142 de societăţi comerciale, 45 de mijloace de transport persoane, 141 de locaţii de interes, totodată fiind legitimate peste 920 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 137 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă, în valoare totală de 19300 de lei. De asemenea, au fost întocmite 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, respectiv pentru nerespectarea măsurilor privind carantina și pentru prevenirea sau combaterea bolilor infecțioase.