În Vrancea, 17 unități sau structuri de învățământ sunt în proces de reabilitare înaintea începerii cursurilor, iar elevii sunt relocați în alte spații. În același timp, nouă unități nu au autorizație sanitară de funcționare și opt nu dețin autorizație de securitate la incendiu.
Datele apar în informarea transmisă de Inspectoratul Școlar Județean Vrancea Prefecturii, pentru Colegiul Prefectural, privind pregătirea anului școlar 2026–2027. Cursurile încep pe 7 septembrie.
Lucrări sunt raportate la unități sau structuri din Adjud, Bălești, Bordeasca Veche, Broșteni, Cotești, Dumitrești, Fitionești, Mărășești, Mera, Nereju, Odobești, Pufești, Străoane, Tâmboești, Vidra, Vizantea Răzășească și Vînători.
La Bălești, elevii vor fi relocați în containere amplasate pe terenul de sport al școlii. La Pufești sunt prevăzute spații la Școala Primară Ciorani și spații modulare, iar în celelalte localități sunt folosite clădiri ale altor unități sau structuri școlare. La Dumitrești și Fitionești, lucrările sunt menționate ca fiind în curs de finalizare.
Nouă unități fără autorizație sanitară
Potrivit raportului, 94 de unități de învățământ dețin autorizație sanitară de funcționare, iar nouă nu sunt autorizate. Problemele semnalate diferă de la o unitate la alta.
La Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti” Nereju sunt menționate lipsa apei curente și existența toaletelor exterioare. La Școala Gimnazială Spulber sunt, de asemenea, toalete exterioare, iar la Boghești grupul sanitar este comun cu grădinița. La Dumitrești, autorizarea este condiționată de recepția lucrărilor de reabilitare, iar la Răcoasa și Răstoaca documentațiile sunt în lucru.
Opt unități nu dețin autorizație ISU: Liceul Teoretic „Grigore Gheba” Dumitrești, Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” Mărășești, Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Odobești, Liceul de Agricultură și Industrie Alimentară Odobești, Școala Gimnazială Păulești, Școala Gimnazială „Simion Mehedinți” Soveja, Școala Gimnazială „Neculai Jechianu” Vrîncioaia și Clubul Sportiv Școlar Focșani.
Probleme și la alimentarea cu apă și transport
ISJ arată că 91 de unități sunt racordate la sistemul public de apă, iar 16 folosesc surse proprii. Două au raportat sisteme improvizate de alimentare cu apă: Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti” Nereju și structura Școala Primară Mahriu, aparținând Școlii Gimnaziale „Dr. Costică Bălan” Poiana Cristei.
În privința transportului, 63 de unități au raportat în total 101 microbuze școlare funcționale. La Școala Gimnazială „Valeriu D. Cotea” Vidra, cele două microbuze, achiziționate în 2007 și 2011, au defecțiuni frecvente și degradări vizibile ale caroseriei.
La 25 august, situația privind pregătirea pentru deschiderea școlilor indica 45 de unități cu un grad de pregătire de peste 95%, 27 între 90% și 94%, iar 10 unități erau sub pragul de 90%.



