Cei doi bărbați de 25 și 44 de ani, reținuți după ce un tânăr de 20 de ani ar fi fost agresat în Focșani și dus cu forța cu mașina până în comuna Vânători, au fost arestați preventiv.
Instanța a admis, miercuri, 26 august, propunerea de arestare preventivă a celor doi pentru o perioadă de 30 de zile.
Incidentul a avut loc pe 25 august. Polițiștii au fost sesizați prin 112 de o tânără de 19 ani, din comuna Vânători, care se afla în Focșani împreună cu concubinul său, un tânăr de 20 de ani din Slobozia Bradului.
În urma unui conflict, tânărul ar fi fost agresat fizic de cei doi bărbați, după care ar fi fost introdus într-un autoturism și transportat până în comuna Vânători, fiind astfel lipsit de libertate, potrivit polițiștilor.
În dosar sunt efectuate cercetări pentru lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal. Cei doi bărbați fuseseră inițial reținuți pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub coordonarea parchetului competent. Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.



