O echipă de muncitori ai unei balastiere, care efectua, sâmbătă, lucrări de excavații pe malul râului Șușița, în comuna Țifești, a descoperit în timpul săpăturilor cinci proiectile explozive calibrul 75 mm. Muncitorii au sunat imediat la 112 și au anunțat ce au găsit.
Specialiștii pirotehnicieni din cadrul ISU Vrancea s-au deplasat la fața locului și au mai descoperit încă 14 proiectile de același calibru după ce au cercetat zona cu echipamentele din dotare.
Muniția a fost preluată și transportată în condiții de siguranță la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii.
ISU atrage atenția asupra pericolului muniției neexplodate:
Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.
În primul rând nu trebuie să le atingă sau să le lovească, chiar dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață.
Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.
Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii.
Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată.



