199 de amenzi pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, în valoare de 260.000 lei

0
60

În cadrul acțiunilor desfășurate de structurile MAI, au fost efectuate în ultimele 24 de ore 1029 de verificări de persoane, privind modul în care este respectată măsura autoizolării și carantinării. De asemenea, în urma acțiunilor întreprinse de polițiști, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și reprezentanți ai Poliției Locale, cu sprijinul forțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale- Garnizoana Focșani, au fost aplicate 199 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 260.000 lei, persoanelor care nu au respectat dispozițiile Ordonanțelor Militare privind restricțiile de circulație.

Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:

ISU Vrancea a  executat 21 misiuni cu 64 pompieri, 2 cadre medicale de la UPU și 9 autospeciale astfel:                                                                                                                                                                                                                                                        

1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și  suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul CJCCI Vrancea;

1 misiune cu 4 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;

1 misiune cu 5 pompieri pentru asigurarea transmiterii situațiilor numerice și nominale cu persoanele izolate la domiciliu, respectiv carantinate către instituțiile cu atribuții la nivelul județului;

3 misiuni cu 2 pompieri și 1 AMOP pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția spitalelor Focșani și Vidra, în vederea efectuării pre-triajului persoanelor care se prezintă la UPU-SMURD/CPU, precum și pentru  verificarea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția D.S.P. Vrancea;

– 1 misiune cu 5 pompieri, 1 autocamion și 1 AMOP, pentru instalarea unor corturi de triaj la Spitalul Dumbrăveni și Secția Exterioară Dumitrești;

IJJ Vrancea  a efectuat 84 misiuni cu 127 jandarmi I.J.J. Vrancea  + 16 jandarmi – Gr.J.Mb.Bacău, 40 mijloace auto, astfel:

40 misiuni verificare persoane izolate la domiciliu (9 secții de politie rurale și 5 orașe) cu 40 jandarmi  din cadrul I.J.J. VN;

16 misiuni asigurare o.p. centre carantină cu 32 jandarmi;

2 misiune de asigurare a ordinii publice în zona Spitalului Judeţean Focşani, cu 4 jandarmi;

1 misiune pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea, cu 2 jandarmi;

2 misiuni de organizare coordonare misiuni în cadrul Grupei Operative, cu 5 jandarmi;

2 misiuni de asigurare a ordinii publice în zona de triere a persoanelor sosite din străinătate, cu 4 jandarmi;

8 misiuni  de monitorizare a zonelor parcărilor şi staţiilor de combustibil, stabilite ca puncte de staţionare pe traseele de deplasare/tranzit a convoaielor

internaţionale de transport marfă/persoane, cu 8 jandarmi;

6 misiuni de asigurare a intervenţiei în zona de responsabilitate  cu 28 jandarmi (16 jandarmi – Gr.J.MB. Bacău) ;

2 acţiuni punctuale în cooperare cu efective ale I.P.J. Vrancea pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza de competenţă a Secţiei de Poliţie Rurală Coteşti şi pe raza de competenţă a Secţiei de Poliţie Rurală Năneşti, cu 10 jandarmi;

1 misiune de însoțire transport persoane către centrele de carantină, cu 2 jandarmi;

2 misiuni de însoțire transport persoane în tranzit, cu 4 jandarmi;

2 misiuni de însoțire transport persoane către centrul de triere, cu 4 jandarmi.

 IPJ Vrancea  a efectuat   120 misiuni cu  301  cadre (280 cadre IGPR, 21 cadre Politie Locala)  și  108  mijloace auto (102 IGPR și 6 Politie Locala) astfel: 

44 misiuni privind verificarea prin măsuri specifice a respectării măsurilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină;

 4 misiuni pentru fluidizarea circulației/escortarea convoaielor/coloanelor,

 39 misiuni de depistare/reținere persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare/carantină;

31 misiuni de verificare a S.C./P.F.A a interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență;

–  o  misiune privind acțiuni/controale în domeniul combaterii criminalității economice;

Alte structuri

 

DSP Vrancea a efectuat 16 misiuni cu 36 cadre și 7 mijloace auto: 

1 misiune cu 4 cadre medicale si 1 mijloc de transport pentru recoltare probe biologice la 37 persoane

1 misiune cu 12 persoane pentru evacuarea deseurilor  menajere  din centrele de carantina

1 misiune pentru scoatere din carantina a 7  persoane

6 misiuni cu 12 persoane pentru  servirea alimentelor in centrele de carantina pe raza judetului Vrancea

– 2 misiuni cu 1 persoana si 1 mijloc de transport privind dezinfectia cortului triaj

1 misiune cu 1 cadru medical si 1 mijloc de transport privind 1 persoana carantinata

1 misiune cu 2 cadre medicale si 1 mijloc de transport  pentru  carantinarea  a 2  persoane

1 misiune cu 1 persoana si 1 mijloc de transport privind  transportul de probe biologice de la Diaverum  la DSP

1 misiune cu 1 cadru medical si 1 mijloc de transport privind 1 persoana carantinata   

1 misiune cu 2 cadre sanitare si 1 mijloc de transport pentru carantinarea a 14 persoane

 MApN a efectuat 13 misiuni cu 31 militari si 12 mijloace auto:

– 8 misiuni de patrula în Focsani cu 16 militari pe 8 mij. tehnice (URO Vamtac);

2 misiuni de patrulă în Adjud cu 4 militari pe 2 mij. tehnice (URO Vamtac);

2 misiuni pază obiectiv – Camera de conturi Vn, cu 2 militari;

– 1 misiune decontaminare SJU Vrancea, 9 militari cu 2 mij. tehnice (1× ADTT-4, 1x Dacia Duster  – P.M.)

 CJSU (Crucea Roșie Română, Filiala Vrancea) a efectuat 1 misiune cu 1 voluntar si 1 mijloc auto:

1 reprezentant de la Crucea Roșie cu 1 mijloc auto a preluat de la limita de județ cu Bacău 2 persoane care au fost transportate la punctul de triere din Focșani;