Adunarea Generală a filialei Vrancea a Asociației Comunelor din România (ACoR) a avut loc, joi, la Consiliul Județean Vrancea, într-un moment aniversar, împlinirea a 25 de ani la înființarea. Primarii din Vrancea au participat în număr mare la ședință, la care au fost prezenți și reprezentanții Consiliului Județean Vrancea și ai Prefecturii.
ACoR Vrancea este condusă de primarul comunei Bolotești, Fănică Popa.
”Le-am transmis primarilor prezenți că avem foarte multe proiecte de implementat în perioada următoare și că vom semna contracte de finanțare pentru dezvoltarea comunităților. Ușile CJ vor fi mereu deschise, administrația județeană reprezentând un partener real pentru toate UAT-urile din Vrancea”, a spus Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.








