În fiecare an, pe 25 noiembrie, la nivel mondial, este marcată Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor.
Anul acesta, polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost alături de angajatele unei fabrici de confecții din județ, trăgând un semnal de alarmă și de conștientizare asupra efectelor violenței, care, uneori pot escalada, având urmări dintre cele mai grave.
Activități prin care polițiștii au vrut să tragă un semnal de alarmă au fost desfășurate joi seara și în Focșani Mall, pentru a le oferi femeilor sfaturi și informaţii utile cu privire la violenţă domestică.
Cu această ocazie au fost realizate fotografii cu mesajul STOP, mesaj ce este adresat tuturor formelor de violență.
Violența domestică nu se referă doar la violența dintre soți sau foști soți, ci și la violența între actuali sau foști parteneri.
Începând cu 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică este funcțional în județul Vrancea, municipiul București și județele Iași și Mureș pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție.
Aplicația Bright Sky RO oferă asistență și sprijin specializat victimelor violenței domestice, persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care sunt îngrijorate pentru o astfel de persoană.
Bright Sky Ro este disponibilă, gratuit, în App Store și Google Play Store în limbile română, engleză și maghiară.
Victima află, concret, care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze, atunci când decide să iasă dintr-o relație abuzivă. Mai mult de atât, victima găsește aici sprijin direct la autorități și servicii de asistență. Aplicația poate fi ștearsă și reinstalată, ori de câte ori este nevoie, fără să se piardă nicio informație.
”În primele 10 luni ale anului în curs, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au intervenit la aproximativ 2278 de cazuri de violență în familie, fiind emise 262 ordine de protecție provizorii, 109 în mediul urban și 153 în mediul rural.
Ordinul de protecție provizoriu poate fi emis direct de polițist, având un caracter executoriu, fără termen și fără somație și o valabilitate de cinci zile. În această perioadă, victima poate solicita instanței de judecată emiterea unui ordin de protecție care poate avea o durată de până la șase luni.
În cadrul celor 964 de infracțiuni constatate în sfera violenței domestice, s-au înregistrat 1.024 de victime, dintre care, 667 sunt victime feminine majore, iar 145 victime feminine minore.
Totodată, în aceeași perioadă prin emiterea ordinelor de protecție provizorii au fost dispuse 407 măsuri de protecție, constând fie în evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, fie în reintegrarea victimei în locuința comună, fie obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime față de victimă sau membrii familiei, inclusiv 5 privind obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea.













