Polițiștii au organizat o acțiune pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente, sâmbătă, în intervalul 18.00 – 2.00. În acest interval au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale pentru abateri la regimul rutier.
Polițiștii au reținut 10 permise de conducere, din care 4 pentru conducerea sub influența alcoolului, 2 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului, 3 pentru depășire neregulamentară și 1 pentru depășirea limitei legale de viteză.
De asemenea, au fost retrase și 2 certificate de înmatriculare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat 7 infracţiuni la regimul circulației rutiere, din care trei infacțiuni de conducere a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere și patru infracțiuni de conducere sub influența băuturilor alcoolice,
Recomandările polițiștilor pentru conducerea în condiții de siguranță
– Adoptați mereu o conduită preventivă!
– Nu consumați băuturi alcoolice sau alte substanțe care vă pot afecta abilitățile de a conduce!
– Adaptați în permanență viteza de deplasare la condițiile de drum și trafic!
– Respectați normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent dacă e vorba de autovehicule sau pietoni!
– Nu vă angajați în efectuarea de depășiri riscante sau neregulamentare!
– Folosiți centura de siguranță!






