42 de cadre didactice vrâncene au devenit experte în management educațional, în cadrul seriei cu numărul 15 a selecției organizată de Ministerul Educației. Inițial 60 de cadre didactice s-au înscris în etapa online, iar între acestea 48 și-au depus dosarele în vederea evaluării. Portofoliile au fost evaluate, iar peste 70 de puncte, cât era minimum necesar dobândirii calității de expert în management educațional, au obținut 42 de cadre didactice.
Printre candidații admiși se află directorul adjunct al Liceului de Artă, profesoara Adriana Simona Safta, directorii școlilor Păunești și Spulber, profesoara Cătălina Lupu de la Colegiul Economic, președinta organizației de femei a Partidului Conservator, filiala Vrancea.
Numărul locurilor disponibile pentru această serie a fost de 90.