45 de kg de articole pirotehnice confiscate de polițiști

0
75

Polițiștii vrânceni efectuează în această perioadă controale pentru prevenirea și combaterea comercializării și folosirii neautorizate a articolelor pirotehnice. În urma celor 12 controale desfășurate  miercuri, polițiștii au întocmit cinci dosare penale și au confiscat 45 kg de articole pirotehnice din categoriile F2, F3 și F4 deținute de persoane fizice.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au ridicat în vederea confiscării 5 kg de articole pirotehnice deținute de către o femeie în vârstă de 37 de ani, din Focșani, pe care încerca să le comercializeze în Piața Moldovei.

Alte 29 kg de articole au fost confiscate de polițiștii focșăneni de la un bărbat de 31 ani, din municipiul Tecuci, care încerca să le comercializeze în parcarea unui supermarket situat pe Calea Moldovei.

Articolele pirotehnice (petarde, baterii de artificii) din categoriile F2, F3 și F4, în valoare de peste 4500 lei au fost ridicate în vederea expertizării, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, conform art. 37 lit. 1 din Legea 126/1995 R.

Pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 şi nu numai, se vor aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată.

”Acțiunile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice vor continua până la data de 4 ianuarie 2023”, avertizează IPJ Vrancea.

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziție pe piață numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziție pe piață numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.