Acasă Actualitate 50 de hectare de pădure au luat foc la Dumitrești

50 de hectare de pădure au luat foc la Dumitrești

0
203

Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu de vegetație forestieră în zona comunei Dumitrești, care s-a declanșat de marți. Alături de aceștia acționează pompierii voluntari din Chiojdeni și Dumitrești, alături de echipajele Serviciului Public Salvamont Vrancea.

”Dat fiind că primele forțe de intervenție au constatat că incendiul se manifestă cu ardere violentă și dezvoltare rapidă din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile provocate de vânt, a fost necesară suplimentarea echipajelor. Astfel, la fața locului sunt mobilizați 48 pompieri militari care intervin cu mijloace de primă intervenție și cu 6 autospeciale de intervenție”, au arătat reprezentanții ISU Vrancea.

La această oră incendiul este localizat, suprafața afectată fiind de circa 50 ha. Misiunea este dificilă din cauza configurației terenului (pante, teren accidentat) și a lipsei surselor de apă.

Două amenzi date pentru incendierea vegetației uscate

Persoanele fizice şi juridice au obligativitatea de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului şi fără informarea, în prealabil, a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

În cazul nerespectării prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – APIA va aplica sancțiuni care ajung până la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru deținătorii terenurilor igienizate prin incendierea vegetației uscate și care nu au obținut acceptul autorităților.

Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancţiune contravenţională, care prevede aplicarea unei amenzi cu sume cuprinse între 1.000 – 2.500 lei.

”Facem cunoscut faptul că personalul Inspecției de Prevenire din cadrul I.S.U. Vrancea a aplicat în această săptămână 2 sancțiuni contravenționale constând în 2 amenzi în cuantum total de 3.000 lei pentru nerespectarea măsurilor privind arderea vegetației uscate, ca urmare a incendiilor care au avut loc în weekend, în comuna Poiana Cristei”, a menționat ISU Vrancea.