50 de polițiști au fost avansați în grad cu ocazia Zilei Naționale

0
191

50 de polițiști din Vrancea au fost avansați în gradul profesional următor, cu ocazia Zilei Naționale, înainte de îndeplinirea stagiului minim.

”Avansarea înainte de termen este o mândrie și o onoare pentru fiecare polițist, dar, în același timp, pentru cariera profesională reprezintă o recunoaștere a meritelor pe care le-a avut în apărarea intereselor legitime ale cetățenilor.

De Ziua Națională a României, în cadrul ședinței festive care a avut loc la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, 30 de agenți și 20 de ofițeri care s-au remarcat în mod deosebit în executarea misiunilor încredințate, au fost avansați în gradul următor.   

De asemenea, au fost premiați colegii care au ocupat primele locuri la competițiile sportive (fotbal, fotbal tenis și tenis de masă) organizate de Asociația Sportivă ”Tomiță Lazăr”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea.