În Vrancea sunt în carantină 57 de persoane, iar în autoizolare 1413, potrivit ultimelor date furnizate de autorități, în creștere față de ziua precedentă.
Inspectoratul de Situații de Urgență Vrancea a executat 2 misiuni cu 9 pompieri astfel: o misiune cu cinci pompieri pentru asigurarea transmiterii situațiilor numerice și nominale cu personalul izolat la domiciliu, respectiv carantinate, către instituțiile cu atribuții la nivelul județului; o misiune cu patru pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul CJCCI Vrancea.
Inspectoratul Județean de Jandarmi Vrancea a efectuat 28 misiuni cu 84 de cadre astfel: 14 misiuni privind verificare respectării măsurilor de autoizolare la domiciliu cu 50 cadre, două misiuni de asigurare ordine publică la centrele de carantină, cu 4 cadre, 5 misiuni de însoțire transport persoane în tranzit, cu 10 cadre, trei misiuni monitorizare zonă de interes operativ/zone aglomerate în orașele Focșani, Adjud, Panciu cu 9 cadre, o misiune monitorizare zone interes operativ si restrictionare acces în zona Crâng Petrești cu 2 cadre, 3 misiuni monitorizare zone imbarcare/debarcare in/din mijloacele de transport in comun cu 9 cadre.
Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a efectuat 141 misiuni cu 204 de cadre asfel: 65 de misiuni privind verificarea respectării măsurilor de autoizolare la domiciliu, 4 misiuni de menținere a ordinii la unitati spitalicești de cartina, 9 misiuni de depistare a persoanelor care se sustrag din izolare, 7 misiune de fluidizare a circulatiei, 52 misiuni de verificare a S.C./P.F.A a interdictiilor impuse, o misiune in domeniul criminalității economice, o misiune în sprijinul DSP Vrancea și două alte misiuni.
Pe timpul desfășurării misiunilor, nu au fost întâmpinate probleme.