Licitația pentru asfaltarea drumului județean 204 D pe sectorul Vulturu – Hângulești – Maluri a fost câștigată de asocierea Citadina 98 SA – Firogal 1 SRL, prima firmă fiind liderul asocierii. Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat vineri de președintele Cătălin Toma și reprezentantul câștigătorului. Acesta are o valoare de 14,7 milioane lei, fără TVA, iar durata de realizare este de 14 luni.
Drumul Vulturu – Hângulești – Maluri are o lungime de 9,6 km, iar Consiliul Județean se află la doua încercare de modernizare a acestuia. Lucrările au mai început o dată în anul 2018, însă constructorul stabilit atunci nu a realizat decât o mică parte din ele, contractul fiind reziliat anul trecut.



