Consiliul Județean a finalizat construirea podului peste torentul Adânc, la Spulber, pe DJ 205 D. Vineri a avut loc recepția investiției, realizată cu fonduri obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Proiectul ”Construire pod din beton armat pe DJ 205 D, peste torentul Adânc, km 22+557, conform HG 540/2000, comuna Spulber, județul Vrancea” reprezintă unul din cele 16 obiective de investiții de reabilitare a podurilor aflate pe drumurile județene.
”În prezent, alte 8 poduri sunt în diverse stadii de reabilitare, în localitățile Valea Sării, Paltin, Nereju și Tulnici. Trei dintre ele sunt în lucru, pentru unul s-au sistat lucrările, iar alte patru sunt aproape de recepționare”, au arătat reprezentații Consiliului Județean Vrancea.







