A murit Eugen Mărgărit, fost președinte al PNL Dumitrești

0
102

Liberalul Eugen Mărgărit, fost președinte al  PNL Dumitrești, a murit sâmbătă. Acesta a condus organizația PNL din comună și, de asemenea, a fost consilier local, fiind un om apreciat în comunitate. Tristul anunț a fost făcut de primarul PNL Adrian Banaurs.

Dumitreștiul este zguduit de o alta veste cumplită. Nu-mi găsesc cuvintele și îmi este cumplit de greu să vă anunț că Domnul EUGEN MĂRGĂRIT ne-a părăsit. Omul care a fost întotdeauna un reper de bunătate îmbinat cu rigoarea regulilor respectate, un om credincios și determinat mereu să-i ajute pe cei care îi solicitau ajutorul. O inimă bună, tânără, un spirit creștin în esență, nu a mai putut lupta pentru viața lui.

A plecat prea devreme lăsând în urmă o tristețe fără margini, un gol ce nu poate fi completat cu nimic. Am sperat, ne-am rugat pentru însănătoșirea lui, dar moartea l-a smuls dintre noi pentru veșnicie!

 Bunul Dumnezeu să mângâie sufletele celor rămași nemângâiați de tragică despărțire și să-l poarte pe brațele sale în ceruri! Drum lin către stele, DOMNULE MĂRGĂRIT!”, a transmis Adrian Banaurs, primarul comunei Dumitrești.