Partida Romilor Pro-Europa – Sucursala Județeană Vrancea transmite sincere și profunde condoleanțe familiei îndoliate, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat pe Vasile Panțică (Vânău).
Plecarea sa dintre noi lasă un gol imens în lumea sportului și în comunitatea vrânceană. Vasile Panțică a fost nu doar un luptător de excepție în ringul de box, ci și un antrenor dedicat, un mentor și un model de perseverență, disciplină și onoare. De asemenea, în calitate de arbitru AIBA, a servit boxul românesc și internațional cu profesionalism, corectitudine și respect față de valorile sportului.
Prin munca sa neobosită, a reprezentat cu cinste o emblemă care a adus onoare județului Vrancea și României, obținând numeroase victorii prin devotament, sacrificiu și pasiune. Mai presus de performanțele sportive, rămâne moștenirea sa umană și profesională: generațiile de tineri pe care i-a format, i-a îndrumat și i-a inspirat, mulți dintre aceștia ducând astăzi mai departe spiritul de luptător și valorile insuflate de domnia sa.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să ofere familiei îndurerate putere, alinare și mângâiere în aceste momente de profundă durere. Amintirea sa va rămâne veșnic vie în inimile celor care l-au cunoscut și respectat.
Cu profund respect și compasiune,
Toader Constantin
Președintele Partidei Romilor Pro-Europa
Sucursala Județeană Vrancea



