A murit Gigea Dima, directoarea Grădiniței 18

0
-Publicitate-

Directoarea Grădiniței nr. 18 din Focșani, Gigea Dima, a murit marți dimineață, la vârsta de 58 de ani. Aceasta a pierdut lupta cu o boală grea cu care s-a confruntat în ultimii ani. Vestea morții directoarei a îndurerat personalul grădiniței și pe părinți, întrucât aceasta a fost o educatoare foarte apreciată și iubită de către copiii cu care a lucrat.

Gigea Dima a lucrat o viață întreagă ca educatoare, iar în ultimii ani a ocupat funcția de directoare a Grădiniței nr. 18, unde a dovadă de aceeași dăruire și profesionalism cu care s-a remarcat pe parcursul carierei de cadru didactic.

”Așteptam Crăciunul să pot să vă sun măcar să vă spun „Sărbători fericite”, așteptam un motiv să vă vorbesc pentru că nu v-am putut suna în ultima vreme de frică să nu vă fac să plângeți, cum reușeam de când v-ați îmbolnăvit, când vă întrebam ce faceți… Îmi spuneați de fiecare dată că eu știu ce înseamnă această boală și plângeam amândouă și mă simțeam vinovată că iar v-am dat peste cap. Aș fi vrut să vă îmbrățișez înainte de a pleca dintre noi, dar știam că n-am să vă pot vedea fără să plângem, iar și iar, și nu am fost în stare și sper să mă iertați pentru asta. Sper să mă iertați pentru tot, dacă v-am greșit și cu siguranță în 9 ani v-am greșit și eu cumva, chiar dacă nu mi-ați spus-o niciodată! (…)Aveați de fiecare dată vorbele la dvs., aveați de fiecare dată o rezolvare la probleme, aveați de fiecare dată o mână întinsă de ajutor pentru oricine avea nevoie, de fiecare dată voiați să mulțumiți pe toată lumea…
Speram să vă faceți bine, speram să vă întoarceți la grădiniță, unde ne lipsiți în fiecare zi…
Speram într-o minune, dar nu a fost să fie! Dumnezeu a ales să vă curme suferința luându-vă la El…
Vă mulțumesc pentru tot!
Dumnezeu să vă odihnească în pace!”, a transmis Ioana Bratu, colegă la Grădinița nr. 18.

-Publicitate-