A murit profesorul Alexandru Crintea, fostul director al Școlii Dumbrăveni

0
69

Școala Gimnazială Dumbrăveni a fost îndoliată luni, la trecerea în neființă a fostului director Alexandru Crintea, la vârsta de 69 de ani. Profesor de istorie și geografie, acesta a predat din anul 1973 în Dumbrăveni și a condus unitatea de învățământ în perioadele 1992 – 2003 și 2014 – 2015. Alexandru Crintea a ieșit la pensie în anul 2015, dar a continuat să predea până anul trecut. Activitatea sa didactică a fost legată și de școlile din Bordești și Gugești.