Ministerul Educației vrea să le dea din nou posibilitatea absolvenților de gimnaziu cu medii mai mici de 5 să intre la licee, potrivit unui proiect de ordin lansat în dezbatere publică. Legislația a fost schimbată în luna septembrie, pentru ca elevii care nu obțin cel puțin 5 să nu aibă altă opțiune decât învățământul profesional. Noul ministru vrea însă acum ca lucrurile să revină cum erau înainte, când acești elevi puteau să intre licee pe locurile disponibile, în funcție de medie. Pentru a intra în vigoare, proiectul de ordin trebuie aprobat și publicat în Monitorul Oficial.