Acasă Actualitate Accident la Țifești: două persoane au fost rănite după ce o mașină...

Accident la Țifești: două persoane au fost rănite după ce o mașină a lovit un stâlp

0
73

Două persoane au fost rănite, duminică, într-un accident produs pe DJ 205B, în localitatea Țifești, după ce un autoturism în care se aflau cinci persoane a intrat într-un stâlp.

Accidentul a fost anunțat în jurul orei 17:01. Potrivit informațiilor preliminare ale polițiștilor, un bărbat de 24 de ani, din județul Galați, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare în timp ce conducea pe DJ 205B și a intrat într-un stâlp. În autoturism se mai aflau patru pasageri, cu vârste cuprinse între 33 și 51 de ani.

Șoferul și unul dintre pasageri au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.