Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Corbița, și-a pierdut viața într-un accident la Adjud, miercuri seară.
Potrivit IPJ Vrancea, din primele verificări a rezultat că bărbatul traversa neregulamentar strada (E85) atunci când a fost acroșat de o mașină condusa de un tânăr de 19 ani, din Bacău.
Din nefericire, în urma evenimentului rutier, pietonul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul medical sosit la fața locului, fiind declarat decesul acestuia.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.