Un bărbat a fost rănit în urma unui accident produs sâmbătă seara pe E85 în urma unei manevre imprudente făcute de un alt șofer. La ora 19.10, un bărbat de 70 de ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 E 85, în afara localității Urechești, din direcția Focșani către Buzău, a efectuat viraj la stânga fără să acorde prioritate de trecere unui alt autovehicul care circula regulamentar, condus de un bărbat de 67 de ani. Din impact a rezultat vătămarea corporală ușoară a celui de-al doilea conducător auto. A fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vedere stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.



