Acasă Actualitate Accident rutier în comuna Cârligele: o femeie a ajuns la spital după...

Accident rutier în comuna Cârligele: o femeie a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod

0
590

Astăzi, în jurul orei 12:15, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat printr-un apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Cârligele. 

Potrivit primelor informații furnizate de autorități, o femeie în vârstă de 55 de ani, din municipiul Focșani, a pierdut controlul volanului în timp ce efectua un viraj la stânga pe Drumul Județean 205 C. Autoturismul condus de aceasta a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

La fața locului a intervenit de urgență un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea, care i-a acordat femeii primele îngrijiri medicale și a transportat-o ulterior la spital pentru investigații suplimentare.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ceea ce indică faptul că nu consumase alcool înainte de producerea accidentului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.