Acasă Actualitate Accident rutier pe DN 2D, în afara localității Tulnici

Accident rutier pe DN 2D, în afara localității Tulnici

0
375

În această seară, pe DN 2D, în afara localității Tulnici, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate o motocicletă și un autoturism.

Din primele cercetări a reieșit că un motociclist, în vârstă de 30 de ani, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus, de un bărbat tot de 30 de ani.

Motociclistul a fost rănit ușor și transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri. Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge. Șoferul autoturismului a fost testat, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale producerii accidentului.