Accidentul de la Năruja s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum

0
117

Accidentul care a avut loc miercuri dimineața, la Năruja, pe DJ 205D, a avut loc din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum de către un bărbat în vârstă de 63 de ani, din București, aflat la volanul unui autoturism. Acesta a intrat coliziune frontală cu un camion.

Ulterior, din impact, autoturismul a fost proiectat într-un alt autoturism.

În urma impactului, șoferul de 63 de ani și o pasageră de 62 de ani, din autoturismul acestuia, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost  întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.