Acasă Actualitate Acțiune a polițiștilor pentru creșterea siguranței școlare, în Focșani

Acțiune a polițiștilor pentru creșterea siguranței școlare, în Focșani

0
427

Polițiștii vrânceni au desfășurat, pe 26 noiembrie, o acțiune amplă pentru creșterea siguranței școlare în mai multe unități de învățământ din municipiul Focșani. Activitățile au avut loc în incinta și în zonele adiacente Școlii Gimnaziale „Adrian Păunescu”, Liceului de Artă „Gheorghe Tăttărescu”, Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea”, Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 2 și Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.

Acțiunea a urmărit asigurarea unui climat de ordine publică în apropierea școlilor, prevenirea violenței, a absenteismului, a bullyingului și a consumului de substanțe interzise, precum și verificarea respectării Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor. Totodată, polițiștii au informat elevii despre răspunderea contravențională și penală și au promovat siguranța rutieră, într-un efort de consolidare a colaborării dintre poliție, școală și comunitate.

Un număr de 13 polițiști au susținut sesiuni preventive în șase unități de învățământ, la care au participat 380 de elevi și cadre didactice. În paralel, au fost efectuate controale la șase unități de alimentație publică, fiind aplicate cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 22.000 lei și confiscată suma de 972 lei.

I.P.J. Vrancea anunță că astfel de acțiuni vor continua pe tot parcursul anului școlar 2025–2026, pentru a asigura un mediu educațional sigur tuturor elevilor din județ.